Minunile vieţii

Minunile Vieţii… minunile Universului… se înfăţişează ochilor noştri într-un şir de neînţeles, fără început şi fără final. De unde venim? Încotro ne ducem? Cine suntem NOI, Oamenii? Iată întrebări fără răspuns, cu un milion de răspunsuri… ce facem, noi, oamenii? Căutăm explicaţii savante, complicate, unor adevăruri simple… aşa încât, învăluindu-le în ele adevărurile devin de nerecunoscut…
Ce suntem noi? Nişte efemeride. Asemenea fluturilor ce se nasc azi şi mor mâine, după ce-şi îndeplinesc rolul reproductiv. Aidoma lor suntem şi noi: ne naştem pentru a procrea şi apoi dispărem… da, pentru asta ne naştem, pentru a procrea… aş fi vrut să găsesc un termen mai poetic. N-am cum să-i spun decât reproducere, înmulţire, deci nimic poetic în actul respectiv…
Însă, acea efemeridă cu numele de om a fost dotată cu capacitatea de a gândi. Şi atunci a căutat să-şi facă scurta trecere prin viaţă mai plăcută. Şi-a învăluit totul în culori frumoase, numind nevoia nativă de reproducere dragoste! Şi a început să îmbrace actul fizic necesar într-o mantie încărcată de sentimente, ca hainele împăratului din poveste…. Acelea care îl lasă gol… de acolo întregul lanţ de nenorociri…. Gelozii, relaţii rupte, dezamăgiri, frustrări…
Impulsionat de sămânţa divină din el, omul caută mereu perfecţiunea şi găseşte mizeria…