joi, 29 aprilie 2010

Vârtej


Hai să-i spunem o reprezentare grafică a sufletului meu…
De ce? Pentru că ai stârnit o furtună acolo unde eu credeam de multă vreme că e „teren arid”. Ştiu, există şi furtuni în deşert, dar, cu mine sigur nu e cazul.
Mă gândesc mereu la tine. Adică în tot timpul când nu eşti lângă mine şi chiar în timpul când eşti lângă mine, asta pentru că aş vrea să-ţi transmit gândul meu curat, fără să-l las să se piardă în cuvinte.
Am atâtea pe cap, s-au adunat atâtea, dar chiar când mă simt pierdută în hăţişul lor, te simt aproape, de parcă ai fi cu mine.
Stranie senzaţie!
Şi atunci când te aştept (adică acum…) erupe din  mine un sentiment de panică: oare mai vine, oare se gândeşte la mine, oare mă mai vrea?
Nu mă critica. E timpul prea scurt spre a mă fi obişnuit cu tine, încă trăiesc cu teama de a te putea pierde.
Vreau să scriu… să-ţi scriu… până arunc afară tot ce simt… Sunt atât de încărcată cu toate… iar când îţi scriu mă liniştesc… nu mai există nimic în afară de tine şi de mine.
Bănuiesc că aştepţi răspuns la o întrebare. Ador scrisorelele, bileţelele, răvăşelele… pentru că pot să-ţi spun tot fără să fiu nevoită să mă… bâlbâi sub privirea ta.
Dacă te iubesc? Grea întrebare. Un „da” hotărât la întrebarea asta însemna totul. Nu, nu mă pot pronunţa încă. Dacă teama ca relaţia noastră să nu-ţi facă rău vine din iubire, atunci da, te iubesc. Dacă doresc să fii mereu lângă mine, să te ţin în braţe vine din iubire, atunci, da, te iubesc. Dacă reuşeşti, cu pasiunea tinereţii tale, să mă duci pe tărâmuri de visuri împlinite şi atunci îmi vine să strig, să mă audă toată lumea „tu eşti dragostea mea”, atunci, da, se cheamă că te iubesc.
Uneori o fărâmă de gând încearcă să-şi facă loc şi să răzbească la lumină şi el seamănă cu o întrebare: ştii ce faci? Dar alte gânduri îl înăbuşă sub o stivă de argumente că „da, fac bine ce fac”. Merg cu nădejde şi hotărâre înainte fără nici o reţinere. Uneori simt cum raţiunea-mi pune frână, dar sufletul zâmbeşte. Înseamnă că e O.K.
Însă, te rog tu să fii la fel ca până acum, nu mă dezamăgi. Trebuie să discutăm, să punem la punct amănuntele, am intrat cam forţat în „rodaj” şi mi-e teamă să nu ne blocăm motoarele. Nu ni s-a dat prea mult timp de gândire şi de acum suntem noi.
Te simţi în stare să iei viaţa de piept şi să dai cu ea de pământ?
Dragostea, ce e ea? Poate îi vom da noi definiţia.

vineri, 12 martie 2010

De ziua mamei

Chiar dacă a trecut, ne bucurăm mereu când copiii ne cântă!
video

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails