joi, 17 februarie 2011

Cât la sută…. ne hotărâm siguri soarta?

          Uneori mi se pare că n-am nimic a face cu propria mea viaţă. Şi că privesc totul din afară ca un spectator curios. Nu prea înţeleg ce cu ce se mănâncă, parcă-mi vine mereu să „consult” un manual de funcţionare. Pe când să cred că am ieşit din „groapă” mă trezesc iar înapoi! Ca într-un cerc vicios. Şi acum mă întreb iar: cât la sută fac parte efectiv din propria-mi viaţă? Şi cât este doar iluzie?
          Nici măcar nu mă cred mare filozof…. nu aştept răspunsuri savante! Nici măcar nu pot evada pentru că nu am unde să mă duc… Mă simt blocată în propria-mi fiinţă ca într-o haină prea strâmtă. Mi se pare totul superficial şi inutil. Ştiu ce ar spune un psihiatru: e doar depresia de primăvară! Yeah! Right! So what? Fie. Cu ce schimbă diagnosticul lucrurile?
          Tot acolo sunt. Poate veni oricine să-mi spună că trebuie să ridic fruntea pentru că de acum drumul merge numai în sus. Pentru că nu mai cred în himere. Am picioarele adânc înfipte în pământ şi am lăsat norii mult deasupra capului meu. Chiar şi aşa simt cum îmi fuge pământul de sub picioare. Nu găsesc explicaţie. Pentru că nimic nu are sens. Mă trezesc că, după o viaţă de statistici, clasificări şi scheme nimic nu se mai încadrează nicăieri. Totul e anapoda.
          Nici măcar nu caut vinovaţi. Nimeni nu e de vină. De ce ar fi? Nici măcar eu…. Ce vină am că m-am născut? N-am putut controla nici asta, cum nu pot controla nici ce se întâmplă acum şi nici plecarea mea de aici.
          Ce e soarta? Dicţionarul nu mă mulţumeşte. Nu e răspunsul pe care îl aştept. Vreau adevărul. Unde să-l găsesc. Dar, oare, există pe undeva adevăr? Sau totul este relativ. Depinde din ce unghi priveşti lucrurile.
Gata! Am zis ce am avut de zis. Chiar şi asta e relativ: până la urmă nu am zis nimic.
          În ce gaură neagră s-a ascuns optimismul? Unde sunt motivele pentru care ar trebuie să mă declar mulţumitoare? Realitatea e aşa cum e. Şi nu-mi place cum e. Frustrant este că nu pot face nimic să o schimb.
Cât la sută fac parte efectiv din propria mea viaţă? Şi cât la sută este decis de altcineva? De cine? De ce?

8 comentarii:

daniel sidor pode spunea...

Diagniotic: Dor de primavara inflorita.

Recomandari:
16x2 zambete/zi
nemasurate imbratisari din partea fetitelor
o cura de "si totusi viata-i extraordinara"
infuzii cu dragoste si speranta

OK, am incercat sa nu fiu asa de grav cum te-am citit pe tine. Intrebarea este, la ce te ajuta raspunsurile la aceste intrebari?
Am mai scris pe undeva pe la tine pe blog si tot aceasi ideea m-a fulgerat si cand te-am citit acum.
Am sa parafrazez, pentru o improspatare a memoriei, inchide ochii, apropiete de geamul mintii tale, dinspre sud, deschide-l, lumina puternica si adierea calduta te fac sa tresalti, nu da inapoi, alungeste-ti privirea si prifeste lanul galben copt, gata de recolta, impodobit cu maci purpurii. Fermecator, le vezi cupa cum se inclina la adierea vantului, ca si cum ar vrea sa te serveasca din frumusetea lor. Lasi geamul deschis, tintesti usa, si din cateva miscari instinctuale, ai ajuns sa-ti mangai palma cu spicele dataroare de paine. Zambesti, de fapt, copiezi surasul macilor ce te indeamna sa intri in lan, sa-i atingi si te imbeti din cupa frumusetii lor. Te intinzi cu fata-n sus si incepi sa visezi... Vantul parca te imbranceste si opresti visarea, nu sti cat timp a trecut, dar in loc de lanul copt impodobit cu maci, acum este o mare miriste. Seceratorii si-au strans recolta. Bine, bine, dar macii? Macii au fost acolo doar de dragul tau. Fii binecuvantata

elena spunea...

Daniel, era o întrebare retorică. Nu mă ajută la nimic să aflu răspunsuri, mă ajută doar să le pun. Pronunţându-le, scap de ele. Le "expir" ca să pot să respir! Paradoxal, nu? Tu ce mai faci? Aştepţi primăvara ca mine? Fii binecuvântat!

daniel sidor pode spunea...

Da, o astept, o astept cu fiecare celula, o astept cu ardoare. Ok, de aceea nici nu ti-am dat raspuns, am visat pt o clipa, asta ma ajuta sa trec de cenusiul inconjurator.

furnicuta boscodina spunea...

Sarbatori cu pace in suflet si in casa,sarbatori pline de bucurie , cu toti cei dragi in jurul mesei !

Marina spunea...

Cred că toţi "am trecut " prin întrebările astea măcar o dată. Şi cei care nu au păţit-o încă ,o vor păţi (pe principiul "de ce doar mie să mi se întâmple?" ). Toţi ajungem la un moment dat să ne punem întrebarea "Ce caut eu în viaţa mea?"
Răspunsul? Nu-l vom primi .Doar profită de tot ce e în jurul tău ,de lumină şi de zâmbetele pe care le poţi da şi le poţi primi .

Scorpio's Venom spunea...

Apreciez intotdeauna cum reuşesti tu să scrii în locul meu,fără a şti o boabă din ceea ce gândesc şi simt.Apreciez faptul că mă regăsesc aproape tot timpul în ceea ce citesc aici,e ca şi cum mă citesc pe mine.Straniu,ştiu!

roryta spunea...

intereant...

Ana spunea...

Ma regasesc in cuvintele tale...cateodata si eu ma intreb cum ar fi ca viata noastra sa fie un fel de Truman Show :)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails