Am primit şi eu un carneţel de la Neli şi încă nu ştiu la ce îl voi folosi. Poate va fi un al doilea jurnal… sau nu… cine ştie?
26.03.83
am fost la Cristina. Ne-am întâlnit cu tipul care ne făcuse pozele la cascadă. Abia aştept să le văd. L-am văzut şi pe R. era cu o tipă.
27.03.83
şcoală. Ora de agro. Îl ascultă pe Cristi. Băieţii îi fac galerie dar el nu ştie mai nimic. ieri, la ora de chimie, am făcut experienţe. Chestii cu albuş de ou, NaOH şi CuSO4. cui nu-i ieşea primea 4. eu cu Simi am pus cât scria în reţetă dar ne-a ieşit brun în loc de violet. Am repetat experienţa fără să mai încălzim albumina şi am scăpat ca prin urechile acului de 4. acum suntem la ora de informare politică şi n-am chef să scriu, aşa că mâzgălesc carneţelul acesta. Floarea de pe pupitru, pe care mi-a dat-o Monica ieri, mai miroase şi acum a căpşuni. Ea a zis că e ananas sălbatic. Ni se dictează despre nuş’ ce plenară şi despre munca ideologică marxist-leninistă. Acum începe al 3-lea punct: MAN a analizat proiectele şi decretele din domeniul agriculturii şi zootehniei! N-am de gând să mă fac agricultor. Dacă tre’ să dau diferenţe la treaptă, ce mă fac?
28.03.83
pauza dinaintea orei de biologie. Nu mi-am învăţat nimic. Ne tot completăm unul altuia caietele de amintiri, că se gată anul acuşica. Până la 6 trebuie să-mi învăţ la chimie ca să pot merge la spectacol. Nu ştiu să rezolv problema. Iar sar de la una la alta fără să-mi termin ideile. Am un cap greu, ca de plumb. Tot felul de idei şi de dureri îmi trec prin el. azi la germană am învăţat despre proverbe. Era unul care mi-a amintit de R: „Ce-i prea mult, nu-i sănătos!” cred că mai ţin la el, deşi mi-am zis de multe ori că nu mai are rost. Îmi tot doresc să-l văd, dar când îl văd parcă aş vrea să nu-l mai văd. Dacă ar şti el în ce stare sunt…. Naiba ştie de ce, dar de când l-am cunoscut, m-am schimbat total. Am devenit o melancolică visătoare de toată greaţa! La ora de fizică era să iau un fasconal, dar m-am abţinut. Nu ştiu de ce mi-au slăbit în halul acesta nervii… de fapt o ştie bravul meu jurnal… a devenit caiet de confesiuni. Dacă R. nu mai e lângă mine, cui să mă confesez? Poate peste câţiva ani, când voi citi aceste rânduri voi râde la gândul că am avut şi eu cândva 16 ani şi atâtea „griji”. Acum mi se par infernale, deşi nu e chiar aşa. Mă frământă gândul la examen, apoi din nou mă întorc la R. ce nasol e să te gândeşti mereu la aceeaşi persoană, mai ales când ştii că ei nu-i pasă ( nu trebuia să scriu lui?) În trecut mă gândeam cât de îndrăgostită eram.. de.. diverşi. Dar abia de 10 săptămâni ştiu ce înseamnă ca cineva să nu-ţi împărtăşească sentimentele, gândurile. De multe ori mă obsedează ideea morţii, o idee prostească, desigur, dar care dăinuie (să fie o coincidenţă?) de vreo 6 săptămâni încoace. De când R. a regăsit-o pe frumuseţea vieţii lui. Să fie asta o obsesie care va dispărea cu timpul? Poate! Aş vrea să fie aşa… Când mă gândesc că bietul O. aştepta resemnat despărţirea mea de R. ca să putem fi împreună… Când am aflat ce simţea pentru mine nu mi-a mai plăcut nici ca amic de joacă. Nu i-am spus asta şi nici nu cred că va afla. Nu concep ca cineva să mă iubească din moment ce eu îl voiam numai pe R. chiar dacă el nu mă vrea! Când mi-a spus că eram prima lui prietenă de genul acela nu l-am crezut. Dar apoi am ţinut la el ca una care nu mai avea pe nimeni pe lume. Pe soră-mea o certam mereu şi o goneam de lângă mine pentru că nu mai avea ochi decât pentru el… Dar când ne-am despărţit… m-am trezit mai singură ca niciodată după ce mi-am gonit toţi prietenii din jurul meu… iar acum sunt singură… toţi sunt supăraţi pe mine… nu mi-a mai rămas decât şcoala. Nu-mi place starea asta. Nu vreau să fiu izolată. Când mă gândesc că toate s-au întâmplat din cauza unei singure persoane… să nu-ţi vină să-ţi iei câmpii? Ba să-ţi vină… Şi aşa a ajuns să mă obsedeze idee morţii şi a inexistenţei… îmi doream să nu mai exist… ca să nu mai simt… să nu mai sufăr. Iar el habar n-are… nici nu i-ar putea păsa mai puţin. Nu cunoaşte cât poate trage cineva de pe urma purtării lui. Şi dacă s-ar întoarce cândva… nu-mi vine să cred că-mi trece prin cap să mai trec odată prin asta… l-aş primi cu braţele deschise, ca să păţesc încă odată la fel… ce să fac? Acum nu mai pot deveni băiat să-mi iau revanşa. Cum asta nu e posibil, mă resemnez să rămân fată. Când mi-a spus că nu ştie cum să se descurce cu mine pentru că sunt prima lui prietenă, i-am spus că nu sunt şi ultima. S-a uitat urât la mine, ca şi cum l-aş fi jignit şi a spus: „niciodată”. Dar presupunerile mele s-au adeverit. El o duce bine, are o nouă prietenă, sper să se poată „descurca” cu ea că acum are experienţă şi eu stau singură aici mâzgălind foi albe… Dacă ar afla vreodată gândurile mele de acum m-ar urî şi mai tare. Nu acceptă ca cineva să vorbească despre el. E orgolios şi mândru. Dacă face ceva rău nu-şi cere iertare şi să ştie că i-ar fi fatal. Când îi îngăduiam orice cum n-am îngăduit nimănui până la el (am şi eu mândria mea), credea că orice i se cuvine. Şi n-am mai fost bună. A trecut mai departe. Acum îl urăsc şi îl iubesc în acelaşi timp. Câteodată una mai tare ca alta şi invers. La radio cântă Smokie. Tari. Dar să mă întorc la ale mele. Eu cred că dacă l-aş vedea acum nu aş mai fi atât de impresionată. Cred că mi-a rămas doar o vagă amintire despre acum 10 săptămâni. R. este acum doar un gând obsesiv. Nu-l regret atât pe el cât clipele petrecute împreună. Am în gând doar mitul lui. M-am îndrăgostit de dragoste. Mi-am făcut în minte o imagine şi când el s-a potrivit acolo am crezut că el e alesul. Şi acum îmi închei confesiunile puţin mai liniştită şi mă duc la spectacol.
29.04.83
suntem la fizică. A trecut mai departe, sper să nu mă asculte că nu ştiu nimic. pentru mine e un fel de chineză. Am citit în pauză „Jurnalul Annei Frank”. E excelentă. Azi mi-am luat la şcoală sandalele noi. A fost mişto spectacolul de ieri. I-am dat lui Lia carneţelul să-mi scrie şi i l-a luat profa de mate. Am îngheţat! Îmi bătea inima ca o tobă gata să-mi iasă afară. Mi-era frică să nu citească rândurile astea, că, neavând alt caiet ei mi-au scris amintirile pe capătul celălalt al carneţelului. Dar mi l-a înapoiat. Mi-a plăcut ce-a scris Lia. „My darling E., am început cu o formulă în engleză deoarece detest simetria. Ce-aş putea să-ţi scriu ca să-ţi aminteşti de mine peste ani şi ani? Deşi sunt o fire realistă şi mai mult meditativă, am încercat să fiu veselă ca să alung tristeţea şi crisparea de pe chipurile colegilor. Nu ştiu dacă ţi-am plăcut ca fire, dar precis îţi vei aminti, dacă nu de mine, atunci de frământările mele. Eşti o fată minunată, mi-ai plăcut de la început, încă de când ne-am cunoscut. Îmi place că ai şi preocupări extraşcolare. În general îmi plac oamenii cu viziune largă, care nu sunt ursuzi şi nu tocesc toată ziua. Cred că timpul va şterge urmele creionului şi peste ani vor rămâne doar câteva hieroglife indescifrabile. Dar vor rămâne visele. Este tot ce are omul mai scump în viaţă şi fără de care viaţa ar fi monotonă. Eu îţi doresc un drum presărat cu flori deşi toată lumea are de înfruntat şi greutăţile vieţii. Îţi doresc succes în viaţă şi împlinirea tuturor dorinţelor. Lia”
pe mâine nu prea am de învăţat. Am aţipit un pic după amiază dar m-a trezit mama să fac baie. A intrat, ca de obicei, peste mine. Am fost puţin în curte şi am jucat tenis. A fost şi F. A picurat puţin dar s-a oprit. Mâine sigur plouă. Azi nu am gânduri negre, doar mă doare puţin capul. Am împrumutat puţin din liniştea lui Dănuţ din „La Medeleni”. Uneori mă mir cum îmi pot trece atâtea prin cap. iar trec de la una la alta, devin incoerentă, ca de obicei, dar nu reuşesc să-si stăpânesc învălmăşeala din minte. Mă doare piciorul, am alunecat pe nisip şi-am tras o căzătură.
30.04.83
ultima zi din aprilie. Am dat lucrare la mate. Am scăpat la 11 de la şcoală dar m-a prins ploaia pe drum. M-a făcut mâţ plouat. Când am ajuns acasă nu era nimeni şi apoi a apărut soră-mea. Am vrut să înregistrez câteva melodii vechi dar porcul de casetofon n-a mers. M-a apucat somnul şi m-au năpădit amintiri mai vechi. N-am scăpat fără câteva lacrimi şi dureri de cap. My first kiss… mă doare capul de nu văd în faţa ochilor… îmi pierd vremea în faţa desenelor animate că n-am altceva mai bun de făcut. Curios cum Anne Frank are aceleaşi gânduri ca mine! Sau eu ca ea? Poate aşa gândesc toate fetele de vârsta mea şi a ei! Dragă jurnal, scuze că am întrerupt scrisul, dar am fost pe afară şi m-am întors prea târziu ca să mai am timp să scriu.
26.03.83
am fost la Cristina. Ne-am întâlnit cu tipul care ne făcuse pozele la cascadă. Abia aştept să le văd. L-am văzut şi pe R. era cu o tipă.
27.03.83
şcoală. Ora de agro. Îl ascultă pe Cristi. Băieţii îi fac galerie dar el nu ştie mai nimic. ieri, la ora de chimie, am făcut experienţe. Chestii cu albuş de ou, NaOH şi CuSO4. cui nu-i ieşea primea 4. eu cu Simi am pus cât scria în reţetă dar ne-a ieşit brun în loc de violet. Am repetat experienţa fără să mai încălzim albumina şi am scăpat ca prin urechile acului de 4. acum suntem la ora de informare politică şi n-am chef să scriu, aşa că mâzgălesc carneţelul acesta. Floarea de pe pupitru, pe care mi-a dat-o Monica ieri, mai miroase şi acum a căpşuni. Ea a zis că e ananas sălbatic. Ni se dictează despre nuş’ ce plenară şi despre munca ideologică marxist-leninistă. Acum începe al 3-lea punct: MAN a analizat proiectele şi decretele din domeniul agriculturii şi zootehniei! N-am de gând să mă fac agricultor. Dacă tre’ să dau diferenţe la treaptă, ce mă fac?
28.03.83
pauza dinaintea orei de biologie. Nu mi-am învăţat nimic. Ne tot completăm unul altuia caietele de amintiri, că se gată anul acuşica. Până la 6 trebuie să-mi învăţ la chimie ca să pot merge la spectacol. Nu ştiu să rezolv problema. Iar sar de la una la alta fără să-mi termin ideile. Am un cap greu, ca de plumb. Tot felul de idei şi de dureri îmi trec prin el. azi la germană am învăţat despre proverbe. Era unul care mi-a amintit de R: „Ce-i prea mult, nu-i sănătos!” cred că mai ţin la el, deşi mi-am zis de multe ori că nu mai are rost. Îmi tot doresc să-l văd, dar când îl văd parcă aş vrea să nu-l mai văd. Dacă ar şti el în ce stare sunt…. Naiba ştie de ce, dar de când l-am cunoscut, m-am schimbat total. Am devenit o melancolică visătoare de toată greaţa! La ora de fizică era să iau un fasconal, dar m-am abţinut. Nu ştiu de ce mi-au slăbit în halul acesta nervii… de fapt o ştie bravul meu jurnal… a devenit caiet de confesiuni. Dacă R. nu mai e lângă mine, cui să mă confesez? Poate peste câţiva ani, când voi citi aceste rânduri voi râde la gândul că am avut şi eu cândva 16 ani şi atâtea „griji”. Acum mi se par infernale, deşi nu e chiar aşa. Mă frământă gândul la examen, apoi din nou mă întorc la R. ce nasol e să te gândeşti mereu la aceeaşi persoană, mai ales când ştii că ei nu-i pasă ( nu trebuia să scriu lui?) În trecut mă gândeam cât de îndrăgostită eram.. de.. diverşi. Dar abia de 10 săptămâni ştiu ce înseamnă ca cineva să nu-ţi împărtăşească sentimentele, gândurile. De multe ori mă obsedează ideea morţii, o idee prostească, desigur, dar care dăinuie (să fie o coincidenţă?) de vreo 6 săptămâni încoace. De când R. a regăsit-o pe frumuseţea vieţii lui. Să fie asta o obsesie care va dispărea cu timpul? Poate! Aş vrea să fie aşa… Când mă gândesc că bietul O. aştepta resemnat despărţirea mea de R. ca să putem fi împreună… Când am aflat ce simţea pentru mine nu mi-a mai plăcut nici ca amic de joacă. Nu i-am spus asta şi nici nu cred că va afla. Nu concep ca cineva să mă iubească din moment ce eu îl voiam numai pe R. chiar dacă el nu mă vrea! Când mi-a spus că eram prima lui prietenă de genul acela nu l-am crezut. Dar apoi am ţinut la el ca una care nu mai avea pe nimeni pe lume. Pe soră-mea o certam mereu şi o goneam de lângă mine pentru că nu mai avea ochi decât pentru el… Dar când ne-am despărţit… m-am trezit mai singură ca niciodată după ce mi-am gonit toţi prietenii din jurul meu… iar acum sunt singură… toţi sunt supăraţi pe mine… nu mi-a mai rămas decât şcoala. Nu-mi place starea asta. Nu vreau să fiu izolată. Când mă gândesc că toate s-au întâmplat din cauza unei singure persoane… să nu-ţi vină să-ţi iei câmpii? Ba să-ţi vină… Şi aşa a ajuns să mă obsedeze idee morţii şi a inexistenţei… îmi doream să nu mai exist… ca să nu mai simt… să nu mai sufăr. Iar el habar n-are… nici nu i-ar putea păsa mai puţin. Nu cunoaşte cât poate trage cineva de pe urma purtării lui. Şi dacă s-ar întoarce cândva… nu-mi vine să cred că-mi trece prin cap să mai trec odată prin asta… l-aş primi cu braţele deschise, ca să păţesc încă odată la fel… ce să fac? Acum nu mai pot deveni băiat să-mi iau revanşa. Cum asta nu e posibil, mă resemnez să rămân fată. Când mi-a spus că nu ştie cum să se descurce cu mine pentru că sunt prima lui prietenă, i-am spus că nu sunt şi ultima. S-a uitat urât la mine, ca şi cum l-aş fi jignit şi a spus: „niciodată”. Dar presupunerile mele s-au adeverit. El o duce bine, are o nouă prietenă, sper să se poată „descurca” cu ea că acum are experienţă şi eu stau singură aici mâzgălind foi albe… Dacă ar afla vreodată gândurile mele de acum m-ar urî şi mai tare. Nu acceptă ca cineva să vorbească despre el. E orgolios şi mândru. Dacă face ceva rău nu-şi cere iertare şi să ştie că i-ar fi fatal. Când îi îngăduiam orice cum n-am îngăduit nimănui până la el (am şi eu mândria mea), credea că orice i se cuvine. Şi n-am mai fost bună. A trecut mai departe. Acum îl urăsc şi îl iubesc în acelaşi timp. Câteodată una mai tare ca alta şi invers. La radio cântă Smokie. Tari. Dar să mă întorc la ale mele. Eu cred că dacă l-aş vedea acum nu aş mai fi atât de impresionată. Cred că mi-a rămas doar o vagă amintire despre acum 10 săptămâni. R. este acum doar un gând obsesiv. Nu-l regret atât pe el cât clipele petrecute împreună. Am în gând doar mitul lui. M-am îndrăgostit de dragoste. Mi-am făcut în minte o imagine şi când el s-a potrivit acolo am crezut că el e alesul. Şi acum îmi închei confesiunile puţin mai liniştită şi mă duc la spectacol.
29.04.83
suntem la fizică. A trecut mai departe, sper să nu mă asculte că nu ştiu nimic. pentru mine e un fel de chineză. Am citit în pauză „Jurnalul Annei Frank”. E excelentă. Azi mi-am luat la şcoală sandalele noi. A fost mişto spectacolul de ieri. I-am dat lui Lia carneţelul să-mi scrie şi i l-a luat profa de mate. Am îngheţat! Îmi bătea inima ca o tobă gata să-mi iasă afară. Mi-era frică să nu citească rândurile astea, că, neavând alt caiet ei mi-au scris amintirile pe capătul celălalt al carneţelului. Dar mi l-a înapoiat. Mi-a plăcut ce-a scris Lia. „My darling E., am început cu o formulă în engleză deoarece detest simetria. Ce-aş putea să-ţi scriu ca să-ţi aminteşti de mine peste ani şi ani? Deşi sunt o fire realistă şi mai mult meditativă, am încercat să fiu veselă ca să alung tristeţea şi crisparea de pe chipurile colegilor. Nu ştiu dacă ţi-am plăcut ca fire, dar precis îţi vei aminti, dacă nu de mine, atunci de frământările mele. Eşti o fată minunată, mi-ai plăcut de la început, încă de când ne-am cunoscut. Îmi place că ai şi preocupări extraşcolare. În general îmi plac oamenii cu viziune largă, care nu sunt ursuzi şi nu tocesc toată ziua. Cred că timpul va şterge urmele creionului şi peste ani vor rămâne doar câteva hieroglife indescifrabile. Dar vor rămâne visele. Este tot ce are omul mai scump în viaţă şi fără de care viaţa ar fi monotonă. Eu îţi doresc un drum presărat cu flori deşi toată lumea are de înfruntat şi greutăţile vieţii. Îţi doresc succes în viaţă şi împlinirea tuturor dorinţelor. Lia”
pe mâine nu prea am de învăţat. Am aţipit un pic după amiază dar m-a trezit mama să fac baie. A intrat, ca de obicei, peste mine. Am fost puţin în curte şi am jucat tenis. A fost şi F. A picurat puţin dar s-a oprit. Mâine sigur plouă. Azi nu am gânduri negre, doar mă doare puţin capul. Am împrumutat puţin din liniştea lui Dănuţ din „La Medeleni”. Uneori mă mir cum îmi pot trece atâtea prin cap. iar trec de la una la alta, devin incoerentă, ca de obicei, dar nu reuşesc să-si stăpânesc învălmăşeala din minte. Mă doare piciorul, am alunecat pe nisip şi-am tras o căzătură.
30.04.83
ultima zi din aprilie. Am dat lucrare la mate. Am scăpat la 11 de la şcoală dar m-a prins ploaia pe drum. M-a făcut mâţ plouat. Când am ajuns acasă nu era nimeni şi apoi a apărut soră-mea. Am vrut să înregistrez câteva melodii vechi dar porcul de casetofon n-a mers. M-a apucat somnul şi m-au năpădit amintiri mai vechi. N-am scăpat fără câteva lacrimi şi dureri de cap. My first kiss… mă doare capul de nu văd în faţa ochilor… îmi pierd vremea în faţa desenelor animate că n-am altceva mai bun de făcut. Curios cum Anne Frank are aceleaşi gânduri ca mine! Sau eu ca ea? Poate aşa gândesc toate fetele de vârsta mea şi a ei! Dragă jurnal, scuze că am întrerupt scrisul, dar am fost pe afară şi m-am întors prea târziu ca să mai am timp să scriu.
Un comentariu:
acum 100 de ani am avut si eu varsta ta...:)...ce n-as da sa ma pot intoarce acolo macar pt o zi!!!
...nu stiu cine esti...ti-am citit doar aceasta pagina de jurnal....dar iti doresc sa ramai cat mai multa vreme copilul care esti.
Trimiteți un comentariu