Sărbătorile vin.....

Cea mai frumoasă perioadă a anului! Pentru mine.
Serbările copilaşilor, costume din epoci biblice, felicitări idilice cu căsuţe înzăpezite şi luminiţe la ferestre, mirosul de pădure adus de brad în case, aromele de cozonaci şi sărmăluţe, toate mă duc cu gândul la Cel care a venit, de bunăvoia, acum 2000 de ani pentru scoate lumea din robia păcatului.
Bucurie, colinde, zâmbete pe feţele tuturor, daruri şi dragoste, asta înseamnă pentru mine sărbătoarea Crăciunului.
Un an greu, de lupte mari, de lipsuri şi mai mari, vine parcă acum să-şi ceară scuze şi să ne dea zăpadă pentru sanie, bucuria unui Crăciun alb, vis împlinit al tuturor copiilor şi nu numai a lor. După toate farsele acestui an, după toate jocurile politice la care am asistat neputincioşi, parcă simt aşa, o descătuşare... parcă-mi vine să respir liber şi să spun: ce-a fost mai greu, a trecut. Să dea Dumnezeu.
Tuturor celor care mi-aţi trecut pragul în acest an şi nu prea înţeleg cum se face pentru că am stat mult timp deoparte.... tuturor vă urez un An nou muuuuult mai bun şi mai îmbelşugat, mai plin de pace în suflete, în inimi, în familii şi în buzunare. Şi să aveţi căldură-n case de aceste sărbători minunate în care parcă legătura cu Dumnezeu se înoieşte în fiecare an. Bilanţul să vă fie pozitiv şi planurile pentru anul care vine mari. Pentru că, ştiţi cum se spune: cine nu-şi face planuri nu împlineşte nimic, cine-şi face planuri, chiar dacă nu le împlineşte toate, merge înainte. Vă doresc să mergeţi înainte şi umblarea voastră să vă fie curată şi biruitoare.
La mulţi ani, Lia, Quasi, Daniel, Andreea D, Fratele, VerSdinCer, Claudiu N, Florentina, Sorina, Mărguţa, Beth, Evelina, Rodica, Claudia, Diana, Vindecătoru, Călătorru, Ciprian, Valentina, Stargates.... iar cei pe care i-am omis, trageţi-mă de urechi să vă trec! :)

Bunicul

Vară. Soare canicular. Curtea bunicilor. Noi, cocoţate pe o grămadă de lemne, ne luăm micul dejun: legume proaspăt culese din grădină lângă nelipsita felie de pâine cu untură.
Mâncăm în linişte, privind în jur la găinile care ciugulesc cuminţi boabele abia aruncate de bunica. Încă îşi mai ţine poalele şorţului cu o mână iar cu cealaltă aruncă boabe găinilor. Ele aleargă bucuroase, ciripind fericite şi dau roată în jurul ei să apuce cât mai multe boabe. Câinele stă tolănit la umbra căsuţei lui, legat în lanţ, ca să nu sară la găini. Se aude grohăitul de satisfacţie al porcilor abia hrăniţi iar de undeva, de departe un cocoş îşi anunţă existenţa şi câinii de prin curţi îşi mai dau câte un mesaj unul altuia că a mai trecut cineva pe uliţă. În târnaţ, bunicul se bărbiereşte. Îi urmărim atente ritualul obişnuit: îşi cară oglinda şi-o agaţă în cui, la lumină, la înălţimea potrivită, îşi aduce ligheanul cu apa încălzită, săpunul, pămătuful şi briciul pe care nu uită să-l treacă de câteva ori, cu mişcări leneşe şi atente, peste cureaua de ascuţit. Apoi îşi umple barba aspră de spumă albă, ca frişca bătută din smântâna proaspătă a bunicii şi o freacă bine de obraz ca să-l înmoaie. Ia apoi briciul şi-l trece tacticos şi lin peste obraz, lăsând în urmă brazde de piele curată. Terminând, îşi spală pămătuful trecându-l prin apa din lighean şi scuturându-l bine. Când dă să-şi clătească obrazul, se dezlănţuie în curte iadul. Cotcodăcit de găini înspăimântate, mâţa miorlăind şi câinele lătrând de zor ne lasă cu îmbucătura neînghiţită şi gura căscată. Ce s-a întâmplat? Pisica şi-a permis să treacă prin faţa câinelui care stătea paşnic, tolănit la umbra căsuţei lui. Bunicul râde de uimirea noastră, îşi şterge obrazul şi ne spune: „Haideţi, dragele bunicului, să vă spun de ce nu se înţeleg câinele cu pisica. Voi ştiţi de unde a început cearta dintre ei?” Bineînţeles că nu ştiam. Aşa că s-a aşezat pe un butuc din curte, ne-a luat lângă el şi a început să ne povestească.
„La începutul timpului, toate animalele locuiau în casa omului. Câinele şi pisica erau prieteni. Dar omului i s-au născut copii şi s-a înţeles cu nevasta lui să mai scoată afară din animale. Însă, nu se puteau pune de acord pe care să îl dea afară. Nevasta susţinea că pisica e bună în casa omului pentru că e curată şi prinde şoareci, iar bărbatul spunea că prietenul lui de vânătoare şi paznicul locuinţei, câinele, nu ar fi trebuit scos afară şi expus intemperiilor, pentru că era un animal credincios. Aşa că şi-au propus un test: vor duce cele două animale departe de casă şi le vor lăsa acolo, dincolo de râu. Cel care se va întoarce primul acasă, va rămâne înăuntru iar celuilalt i se va găsi un loc în curte. Zis şi făcut: au luat animalele şi le-au trecut râul şi lăsându-le acolo, s-au întors acasă să aştepte. Pisica ştiindu-se slabă înotătoare, s-a … pisicit pe lângă câine zicându-i: până acum am fost prieteni, de ce să ne stricăm prietenia…. rrrrrrr…. Hai să ne întoarcem împreună acasă…. rrrrrrr…. Uite, eu nu ştiu să înot, aşa că tu mă vei purta pe spatele tău până pe celălalt mal şi de acolo vom merge împreună acasă…. rrrrrr…. Ce zici? Ce să zică, bietul câine? Că e de acord…. Poate de atunci a apărut expresia „a pus botul” când te referi la cineva care este naiv! Aşa că bietul nostru câine a luat pisica în spate, a dus-o pe celălalt mal şi când au ajuns acolo, şmechera a ţâşnit pe mal şi a rupt-o la fugă, odihnită şi uscată, ajungând, evident, înaintea bietului câine în curte. Până s-a scuturat de apă, până şi-a întins picioarele, până şi-a tras sufletul după înotul obositor, pisica ajunsese deja si se freca linguşitoare de picioarele stăpânei, ştiind că-şi atinsese scopul: acela de a dormi în continuare cu stăpânii în casă. Iar bietul câine stă şi azi afară, legat în lanţ, păzind curtea şi pe noi, iar ori de câte ori are ocazia şi prinde pisica o fugăreşte ca s-o smotocească pentru că l-a minţit şi l-a înşelat ca o perfidă ce e. aşa că, dragele moşului, nu mai fiţi supărate pe câine când fugăreşte pisica prin curte, pentru că acum ştiţi de ce o face!”
Acestea fiind zise, bunicul se ridică şi se apucă să-şi strângă lucrurile din târnaţ, îşi goli ligheanul şi-l spălă, îşi duse oglinda la loc în casă cu un aer satisfăcut şi zâmbind în barbă, privind la noi cu coada ochiului. Noi, uimite de cele auzite aveam o expresie de mirare neprefăcută, pe jumătate amuzate şi uimite de isteţimea pisicii, iar pe jumătate înduioşate de povestea „tristă” a bietului câine naiv. Ce e sigur, e că de atunci nu am mai privit niciodată cu aceiaşi ochi nici pisica, nici câinele. Iar pe bunicul ni-l amintim mereu ca pe bărbatul falnic şi drept ca bradul pe care-l aducea iarna din pădure, puternic şi spătos şi cu aerul acela uşor amuzat, zâmbind în sinea lui de naivitatea noastră.

Amintiri din... copilăria fiului meu

Printr-o întâmplare am descoperit prin casă un carneţel vechi de peste 20 de ani. Am strâns acolo câteva poezii pe care le-am folosit de-a lungul a 20 de ani, pentru a-mi învăţa toţii copiii să vorbească corect.
Pe când fiul meu era mic, am găsit aceste poezii afişate pe peretele unei grădiniţe din oraşul meu şi le-am copiat în carneţelul meu ca să le am şi eu. Eu le-am numit poezii de dicţie. Iată-le:

Iepuraşul meu de pluş

Tare-i necăjit, că uite:

A-mplinit un an acuş’

Şi nu are nici un dinte.

.............................

Azi pisica mea e tristă

Că nu are o batistă

Să-şi şteargă cu ea mustaţa

Că i-a murdărit-o raţa.

Pisicuţo, stai niţel!

Îţi dau eu un prosopel,

Dar, până mă-ntorc cu el,

Ai grijă de şoricel!

...........................

Tic-pitic găseşte-n lac

Ierburi bune pentru leac

Şi-n cămară le agaţă

(Nu le ţine reci la gheaţă).

..............................

Tam-Tamtam hipopotam

S-a-ngrăşat un kilogram

De la pâine cu salam.

Tam-Tamtam cel dolofan

A spart cana şi-un pahar.

...............................

Pisicel a spus: „Nu vreau

Lapte dulce să mai beau.

Merg la frigider să-mi iau

Un iaurt cu zahăr. Miau!”

................................

Năsturelul cel frumos

La rochiţă eu mi-l cos.

Vrei să-nveţi şi tu să coşi

Năsturei aşa frumoşi?

.............................

Eu un brad îţi desenez

Şi cu verde-l colorez.

Tu o floare-mi desenezi

Şi cu roz mi-o colorezi.

...............................

Uite-o poză cu un peşte.

Veronica o lipeşte.

Şi o poză cu trei peşti

Îţi dau ţie să lipeşti.

..............................

Pui de pernă, mic, de puf,

Vino după ce fac baie

Pe salteaua mea de paie

Să te joci cu mine! Buf!

..................................

Ştiu un urs de catifea

Care nu ştiu ce avea

Cu o ceaşcă de cafea:

Toată ziua o lovea!

...............................

Un covor, pe coridor,

Ţipă la aspirator.

Toată ziua ţipă dacă

Nu-l mai baţi puţin să tacă!

...................................

- Moş Martin, te lingi pe bot?

Bei un butoiaş cu bere?

- Ba eu beau compot de pere

Cu lămâie, dacă pot!

.............................

Are puiul de canar

Un sirop de tuse-amar

Şi un termometru mare.

Dar, temperatură n-are!

.................................

Îl cunoaşteţi? El e Ham,

Căţeluşul năzdrăvan.

A-mplinit abia un an

Şi vorbeşte: ham, ham, ham.

Ce căţel deştept mai am!

...................................

Două raţe, sub un fag

Ce mai gălăgie fac!

C-au găsit un rac în lac

Şi mărgele în şirag.

.............................

Ursuleţ găseşte-o fragă

Şi nu ştie ce să facă.

O să-i placă…. n-o să-i placă…

S-o mai lase… s-o culeagă…

..................................

Ursuleţ şi Ursufleţ

Au mâncare-n săculeţ.

Ursuleţ a scos budinci

Ursufleţ a scos vreo cinci

Ouă fierte şi fierbinţi.

..................................

Pisicel în spate cară

Doi saci mari pe după gât

Că vor puii lui, la gară

Să mănânce nu ştiu cât….

...................................

Trei găini şi-au pus în gând

Să gătească trei gogoşi

Să le dea la masă când

Vin acasă trei cocoşi.

....................................

Azi îmi repara un unchi

Zmeul mare în triunghi

Când l-a apucat un junghi

Dintr-odată la genunchi.

.....................................

Ştiu doi fraţi, doi melci pribegi

Tare moi şi tare blegi.

Niciodată nu sunt treji,

Dar ei cred că sunt viteji!

......................................

Chiţ Chichiţ pe două ghete

Are două etichete.

Pe cea stângă scrie „gheată”

Pe cea dreaptă „descheiată”.

.......................................

Plânge lângă geam Lucica.

Plânge c-a pierdut mărgica

Şi-a lăsat-o-n frig şi ger

Printre fulgi căzuţi din cer.

....................................

În cuptor sunt cinci budinci.

Pisicel, să nu le lingi!

Şi cârnaţi sunt tot vreo cinci.

Pisicel, să nu-i atingi!

...............................

E bolnavă păpuşica.

Singurică să n-o laşi!

Fă-i un ceai de tei, Lucica,

Dacă te pricepi să-i faci.

.................................

Trenuleţul Mărăcine

S-a rostogolit pe şine (aici fiul meu spunea mereu: s-a rogostolit.... )

Şi-acum plânge de ruşine:

„Cine mă ridică, cine?”

...............................

Cocoşeii-s răguşiţi

C-au mâncat cartofi prăjiţi.

Prea-s fierbinţi şi plini de coji

Şi seminţe de la moşi.

..................................

Într-un lift, pe covoraş

Plânge-un pui de iepuraş.

Plânge că n-are curaj

Să se urce la etaj.

..................................

O cămilă cu cocoaşă

Tare-i rea şi nărăvaşă.

Nu vrea strugurii cu coajă.

Vrea numai să facă plajă.

......................................

Şapte porci aşteaptă-n şir

Şapte saci umpluţi cu jir

Şapte ghinde de stejar

Şi felii de gogoşar.

..................................

Dacă fac un singur pas

Pot să prind un fluturaş

Dar de ce să-l prind? Îl las

Că e mic şi drăgălaş.

................................

Vine, vine, pe Siret

Un pantof fără şiret

Şi în el găseşti un peşte

Care-ţi spune o poveste.

...............................

Vezi ce are Pisicel?

Are ceai de muşeţel

Şi friptură de purcel

Învelită-n şerveţel.

.................................

Spune puiul: cip, cip, cip,

Dacă vine Radu ţip!

Că mă bate şi mă-nţeapă

Şi-mi aruncă coji de ceapă.

.......................................

Cuţu ţine-n dinţi o plasă

Cu fasole şi verdeaţă

Şi ţelină din piaţă.

Ţi le duce şi acasă

Dacă-i faci şi lui, din oase

Supe calde şi gustoase

Că s-a săturat de ros

Oase goale, fără sos!

..................................

Ursuleţ şi Ursufleţ

Mure coapte au cules.

Dar, de ce plângi, Ursuleţ?

A! Acum am înţeles!

Te-ai pătat pe şorţuleţ.

Nu se pretind nişte... valori, sunt câteva poezioare care ajută dicţiei copilaşilor şi nea muză şi pe noi, părinţii mai puţin snobi!

Delectaţi-vă cu ele în timp ce vă învăţaţi copiii să distingă între ghi şi chi, între ş şi j....

Dacă aş avea capuri galbene, aş pune aici unul!

Răsfoind file de jurnal… 3

2 mai 1983
Dragă Monica,
Am atâtea să-ţi povestesc de nici nu ştiu de unde să încep! Abia am puţin răgaz să-ţi scriu, abia au plecat de aici câţiva prieteni de pahar de-ai lui taică-meu şi mi-au lăsat dezastru în casă, aşa că nu ştiu de ce anume să mă apuc întâi. Mă frământă gândul că stă să plouă aşa că nu ştiu dacă se va ţine carnavalul deseară. M-am tăiat rău la un deget aşa că acum mi-e amorţit, noroc că-i la mâna stângă.
Dac-ai şti ce singură mă simt! Soră-mea a fost la film cu prietenele ei şi eu – singură! Mă bate gândul să mă încreţesc. Orice, numai să scap de mutra asta ponosită! Iar sar de la una la alta fără noimă ca să apuc să ţi le spun pe toate. Chiar acum a venit soră-mea şi mi-a zis că nu se ţine carnavalul. Eram sigură! Lucrurile bune ori nu durează ori nu se ţin deloc! Acum mă bate la cap să-i spun cum se face laptele din praf…. Ce mă enervează! Nici atâta nu ştie! Aşa rău ne înţelegem câteodată… nimic nu înţelege, parcă ar fi băiat! De aia te-am ales pe tine confidenta mea. Mi-a adus azi o ciocolată să mă îmbuneze pentru că a plecat la film fără mine. Am urmărit la tv un program umoristic şi mi-au mai trecut gândurile negre. Mi-e tare somn, o să dorm un pic. Am să revin.
Am revenit. În timp ce dormeam s-a întors prietenul lui tata, Ghiţă. Mi-a pus mâna pe cap şi m-am trezit, ca Frumoasa adormită. A vorbit vrute şi nevrute, cum că ce rău îi pare că s-a însurat, că n-ar vrea, etc. nu ştiu dacă ar fi bine să-ţi spun, dar la un moment dat, cum stăteam aşa, întinsă, s-a aplecat şi m-a sărutat. A zis că sunt dulce. Nu e adevărat, aşa e?

3.05.83
Prima oră am avut mate. N-am ştiut nimic. Ne-a adus lucrările le geome, am luat 7, m-am scos, nu? Am fost pe afară după-masă şi m-am plictisit.

5.05.83
Azi am dat lucrare la baze şi am copiat tot. Sper să-mi înţelegi scrisul că în clasă miroase îngrozitor a spirt şi tu ştii că nu suport porcăria asta de miros. Mă doare capul din cauza lui. Parcă sunt acasă după ce se bărbiereşte tata! I-am tot spus să-şi ia un after shave că spirtul acesta îmi scoate pete peste tot, dar vezi să nu…!
Ne-au spus că la ora de agro ieşim în parc, ar fi fain dar e cam rece.
Am fost şi în parc. După ore am rămas la curăţenie cu Crist. Îi zic aşa pentru că-i place.
Uf! Abia am intrat în casă. Am umblat după şcoală tot oraşul că m-a trimis mama de acolo-acolo de mi-am tocit tocurile la pantofi! Mi-am luat DEX-ul. Am dat 63 de lei pe el. O să-mi fie de mare folos. Fir-ar să fie că mi-a fugit firul de la ciorapi şi nu ştiu dacă-l mai pot repara!
Te-am dat Monicăi adevărate şi te-a citit. Îmi place tare mult de ea. Avem aproape acelaşi fel de a fi. Şi ea e retrasă şi cuminte, ca şi mine.
După-masă am ieşit în curtea şcolii şi am jucat tenis la perete până la epuizare. Cred că mâine n-am să scriu pentru că vei fi la Monica, să te citească, sper să nu te superi. Bine?
Salut!


5.05.83
Dragă Monica,
Astă-seară nu am atâtea să-ţi spun, doar un singur lucru: acela că l-am văzut pe faimosul R. mă vei întreba cum vorbesc aşa. Simplu! Dragul de el, nici nu l-am văzut când a venit în curte, doar am auzit pe cineva strigându-l. când m-am întors, s-a făcut că nu mă cunoaşte. El, pentru care mă perpelesc atât, s-a făcut că nu mă cunoaşte. Frumos din partea lui! Doar odată mi-am întâlnit privirea lui dar am întors capul. Cum de ce? Pentru că am şi eu mândria mea! Nu mă crezi? Ştiu de ce. Pentru că, până acum n-am prea arătat asta. M-am milogit de el ca de Dumnezeu (dacă ar exista!) când a spus că s-a terminat totul între noi, numai nu m-am târât pe jos ca să-l implor să-mi spună de ce….
În sfârşit, cred că am terminat-o cu el! Am încheiat acest capitol umilitor. Şi îmi promit mie că n-am să mai fac greşeala să mă las călcată în picioare. De nimeni. Niciodată! Am zis!
Era să uit: mi-au scris prietenii mei de la ţară. Poate dau o fugă la Paşti până la ei, cu ai mei.
Şi acum te las. Imaginea idolului mei păleşte pe zi ce trece, aşa că am tot mai multă putere să mă concentrez asupra examenului care mă aşteaptă. Să ştii că mi-a trecut astenia. Foarte bine! Voi deveni mai realistă. Viaţa înseamnă mai mult decât eşecuri şi dezamăgiri. Draga mea, te-am plictisit destul cu lamentările mele. Ştiu că nu-ţi vine să crezi, pentru că m-ai cunoscut o plângăcioasă.
Te pup.

Notă de final:

Monica, colega care şi-a împrumutat numele jurnalului, a intrat la Facultate în Cluj şi apoi s-a căsătorit acolo. Cele două prietene au ţinut legătura câţiva ani, chiar şi după ce s-au căsătorit. Apoi legătura s-a întrerupt.
Cea numită Crist este Cristina, altă bună prietenă. A terminat medicina la Cluj. A devenit medic.
Ghiţă, prietenul tatei, a alunecat pe panta alcoolului şi a sfârşit ucis într-o încăierare lăsând orfani doi băieţi.
Cu R. este o poveste mai lungă, promit să revin asupra ei. După 12 ani....

Răsfoind file de jurnal… 2

1 mai 1983

Dragul meu jurnal, nu mai merge aşa! Cred că de acum mă voi adresa ţie ca unei prietene. Şi pentru că prietena mea cea mai bună este Monica, am să-ţi spun Monica. Aşa că:

Dragă Monica,

Azi e duminică şi, pur şi simplu, nu ştiu unde să mai ies din oraşul acesta sufocant. Acum am terminat de citit „Jurnalul Annei Frank” şi-am rămas cu o melancolie cam pronunţată. A! Era să uit: l-am visat azi noapte pe R. a fost întregul timp petrecut împreună concentrat într-un vis. Să-ţi spun cum era. Se făcea că m-a trimis mama după nu ştiu ce cumpărături. L-am întâlnit pe el şi am intrat în vorbă. M-a luat de mână şi ne-am plimbat. Am ajuns în curtea şcolii. Acolo se uitau toţi miraţi după noi. Pe urmă s-au obişnuit şi nu ne-au mai dat atenţie. Am plecat de acolo şi nu mai ştiu pe unde eram când mi-a dat drumul de mână. A plecat şi eu mă uitam după el cum se făcea tot mai mic, până a dispărut, ca măgaru-n ceaţă (că-mi arde acum şi de glume). După mine, interpretarea e cam aşa: l-am întâlnit din întâmplare (la ziua Cristinei - la care nu voia să vină, dar a apărut până la urmă), apoi plimbările, adică timpul pe care l-am petrecut împreună, zilele în care ne întâlneam şi lucram la chimie, apoi îşi lua un rămas bun atât de duios, el spunea că îi e atât de greu să se despartă de mine, eu nu-l mai lăsam să plece, apoi au venit zilele din curtea şcolii în care se făcea că nu mă mai cunoaşte şi îmi sfâşia inima. Mi se umplu şi acum ochii de lacrimi când îmi amintesc acele zile. Clocotea în mine furia fără nici o putinţă de a mă calma! Nu ştiu cum pot fi băieţii ăştia aşa! După ce-ţi spun: „Pot să-ţi spun că te iubesc” (vorbele lui pe care nu le voi uita niciodată şi la auzul cărora am rămas „perplexă”), îşi petrec atâta timp cu tine şi apoi te aruncă de parcă ai fi o haină uzată de prea multă folosire. Nu am talente de scriitor, dar în cazul meu comparaţia asta este cât se poate de potrivită. Tu, care îmi cunoşti toate frământările sufleteşti, ce mă sfătuieşti să fac? Acum am nevoie de sprijin, mă aflu într-o perioadă crucială a vieţii, sunt conştientă de asta, dar nu ştiu cum mă voi descurca. Şi câtă nevoie aveam de sprijinul lui! Şi câtă încredere am avut în el! Vai! Dacă n-ar fi venit la ziua Cristinei, ce bine ar fi fost! Ba, n-ar fi fost bine deloc! Ba, ar fi fost mai bine…. Nici eu nu mai ştiu cum ar fi fost mai bine! Nu mai sunt stăpâna inimii şi a sufletului meu. Cu atât mai puţin, a gândurilor mele. Toate îmi sunt acaparate de el, toate îi aparţin lui şi el habar n-are de asta şi, chiar dacă ar avea habar, tot puţin i-ar păsa. Singura dorinţă a mea, mai presus de toate, este aceea ca el să se întoarcă în drumul meu. Dar el a plecat şi mi-a lăsat toate astea pe cap fără nici o mustrare de conştiinţă. Nu-i aşa că te plictisesc? Ce te interesează pe tine toate nimicurile astea care rod sufletul unei fete de 16 ani? Aşa cum nu-l interesează nici pe el. n-are de unde ştii. Toţi băieţii au suflet de piatră şi asta nu o pot înmuia nici cele mai calde şi sincere sentimente. Iartă-mi exprimarea cam nelalocul ei, dar a dat soră-mea drumul la muzică şi mă bruiază. N-ai să poţi înţelege nimic din scrisorile mele din cauza scrisului şi datorită exprimării nu prea corecte. Ca să revin la ale mele, nu mă mir că nu-l mai interesez. Pe băieţi îi interesează doar aspectul şi, cum acesta e un capitol la care nu stau prea bine, ba deloc bine, nu mă mai mir că nu vrea să mai ştie de mine! Numai atunci când i se vorbeşte de mine întoarce capul în altă parte. Şi acum mă frige privirea lui de duminica trecută. De atunci o port în mine fără putinţa de a mă debarasa de ea. Când am trecut pe lângă el s-a uitat cu ochii ăia albaştri la mine de mi-a venit să intru în pământ de ruşine că arăt aşa cum arăt…. Chiar acum oglinda e în faţa mea şi îmi vine să o sparg. Uneori mă gândesc că viaţa are şi bune şi rele şi ar trebui să mă mulţumesc cu ce mi-a dat natura. Nu Dumnezeu, că niciodată nu voi crede în ceva sau cineva care stă undeva deasupra şi priveşte suveran la noi. Am hotărât: voi fi mereu o antireligioasă convinsă, fără frică de „cel de sus”. R., care înjură toată săptămâna şi duminica merge la biserică, se poate crede mai bun ca mine, dar uite ce e în stare să facă! Îmi vine să râd până la lacrimi! Politica “socialistă” şi religia: termenii mei favoriţi. Îmi doresc mai bine să trăiesc în pădure decât între oameni religioşi sau activişti de partid. Cu toţii au creierele spălate de ideologii şi fanatisme! Porcării. Programe care slăvesc partidul comunist şi pe conducătorul lui iubit! Norocul lor că sunt prea mică să mă iau de piept cu ei, aşa că le ţin pentru mine. Tu mi le suporţi pe toate şi nu spui nimănui. Vezi, de aşa o prietenă aveam eu nevoie! Te las pentru azi, ai auzit destule!

P.S. Am fost la pădure şi mă dor picioarele de mor! Măcar nu mă mai gândesc la R. şi tot e o realizare.

Răsfoind file de jurnal…

Am primit şi eu un carneţel de la Neli şi încă nu ştiu la ce îl voi folosi. Poate va fi un al doilea jurnal… sau nu… cine ştie?
26.03.83
am fost la Cristina. Ne-am întâlnit cu tipul care ne făcuse pozele la cascadă. Abia aştept să le văd. L-am văzut şi pe R. era cu o tipă.
27.03.83
şcoală. Ora de agro. Îl ascultă pe Cristi. Băieţii îi fac galerie dar el nu ştie mai nimic. ieri, la ora de chimie, am făcut experienţe. Chestii cu albuş de ou, NaOH şi CuSO4. cui nu-i ieşea primea 4. eu cu Simi am pus cât scria în reţetă dar ne-a ieşit brun în loc de violet. Am repetat experienţa fără să mai încălzim albumina şi am scăpat ca prin urechile acului de 4. acum suntem la ora de informare politică şi n-am chef să scriu, aşa că mâzgălesc carneţelul acesta. Floarea de pe pupitru, pe care mi-a dat-o Monica ieri, mai miroase şi acum a căpşuni. Ea a zis că e ananas sălbatic. Ni se dictează despre nuş’ ce plenară şi despre munca ideologică marxist-leninistă. Acum începe al 3-lea punct: MAN a analizat proiectele şi decretele din domeniul agriculturii şi zootehniei! N-am de gând să mă fac agricultor. Dacă tre’ să dau diferenţe la treaptă, ce mă fac?
28.03.83
pauza dinaintea orei de biologie. Nu mi-am învăţat nimic. Ne tot completăm unul altuia caietele de amintiri, că se gată anul acuşica. Până la 6 trebuie să-mi învăţ la chimie ca să pot merge la spectacol. Nu ştiu să rezolv problema. Iar sar de la una la alta fără să-mi termin ideile. Am un cap greu, ca de plumb. Tot felul de idei şi de dureri îmi trec prin el. azi la germană am învăţat despre proverbe. Era unul care mi-a amintit de R: „Ce-i prea mult, nu-i sănătos!” cred că mai ţin la el, deşi mi-am zis de multe ori că nu mai are rost. Îmi tot doresc să-l văd, dar când îl văd parcă aş vrea să nu-l mai văd. Dacă ar şti el în ce stare sunt…. Naiba ştie de ce, dar de când l-am cunoscut, m-am schimbat total. Am devenit o melancolică visătoare de toată greaţa! La ora de fizică era să iau un fasconal, dar m-am abţinut. Nu ştiu de ce mi-au slăbit în halul acesta nervii… de fapt o ştie bravul meu jurnal… a devenit caiet de confesiuni. Dacă R. nu mai e lângă mine, cui să mă confesez? Poate peste câţiva ani, când voi citi aceste rânduri voi râde la gândul că am avut şi eu cândva 16 ani şi atâtea „griji”. Acum mi se par infernale, deşi nu e chiar aşa. Mă frământă gândul la examen, apoi din nou mă întorc la R. ce nasol e să te gândeşti mereu la aceeaşi persoană, mai ales când ştii că ei nu-i pasă ( nu trebuia să scriu lui?) În trecut mă gândeam cât de îndrăgostită eram.. de.. diverşi. Dar abia de 10 săptămâni ştiu ce înseamnă ca cineva să nu-ţi împărtăşească sentimentele, gândurile. De multe ori mă obsedează ideea morţii, o idee prostească, desigur, dar care dăinuie (să fie o coincidenţă?) de vreo 6 săptămâni încoace. De când R. a regăsit-o pe frumuseţea vieţii lui. Să fie asta o obsesie care va dispărea cu timpul? Poate! Aş vrea să fie aşa… Când mă gândesc că bietul O. aştepta resemnat despărţirea mea de R. ca să putem fi împreună… Când am aflat ce simţea pentru mine nu mi-a mai plăcut nici ca amic de joacă. Nu i-am spus asta şi nici nu cred că va afla. Nu concep ca cineva să mă iubească din moment ce eu îl voiam numai pe R. chiar dacă el nu mă vrea! Când mi-a spus că eram prima lui prietenă de genul acela nu l-am crezut. Dar apoi am ţinut la el ca una care nu mai avea pe nimeni pe lume. Pe soră-mea o certam mereu şi o goneam de lângă mine pentru că nu mai avea ochi decât pentru el… Dar când ne-am despărţit… m-am trezit mai singură ca niciodată după ce mi-am gonit toţi prietenii din jurul meu… iar acum sunt singură… toţi sunt supăraţi pe mine… nu mi-a mai rămas decât şcoala. Nu-mi place starea asta. Nu vreau să fiu izolată. Când mă gândesc că toate s-au întâmplat din cauza unei singure persoane… să nu-ţi vină să-ţi iei câmpii? Ba să-ţi vină… Şi aşa a ajuns să mă obsedeze idee morţii şi a inexistenţei… îmi doream să nu mai exist… ca să nu mai simt… să nu mai sufăr. Iar el habar n-are… nici nu i-ar putea păsa mai puţin. Nu cunoaşte cât poate trage cineva de pe urma purtării lui. Şi dacă s-ar întoarce cândva… nu-mi vine să cred că-mi trece prin cap să mai trec odată prin asta… l-aş primi cu braţele deschise, ca să păţesc încă odată la fel… ce să fac? Acum nu mai pot deveni băiat să-mi iau revanşa. Cum asta nu e posibil, mă resemnez să rămân fată. Când mi-a spus că nu ştie cum să se descurce cu mine pentru că sunt prima lui prietenă, i-am spus că nu sunt şi ultima. S-a uitat urât la mine, ca şi cum l-aş fi jignit şi a spus: „niciodată”. Dar presupunerile mele s-au adeverit. El o duce bine, are o nouă prietenă, sper să se poată „descurca” cu ea că acum are experienţă şi eu stau singură aici mâzgălind foi albe… Dacă ar afla vreodată gândurile mele de acum m-ar urî şi mai tare. Nu acceptă ca cineva să vorbească despre el. E orgolios şi mândru. Dacă face ceva rău nu-şi cere iertare şi să ştie că i-ar fi fatal. Când îi îngăduiam orice cum n-am îngăduit nimănui până la el (am şi eu mândria mea), credea că orice i se cuvine. Şi n-am mai fost bună. A trecut mai departe. Acum îl urăsc şi îl iubesc în acelaşi timp. Câteodată una mai tare ca alta şi invers. La radio cântă Smokie. Tari. Dar să mă întorc la ale mele. Eu cred că dacă l-aş vedea acum nu aş mai fi atât de impresionată. Cred că mi-a rămas doar o vagă amintire despre acum 10 săptămâni. R. este acum doar un gând obsesiv. Nu-l regret atât pe el cât clipele petrecute împreună. Am în gând doar mitul lui. M-am îndrăgostit de dragoste. Mi-am făcut în minte o imagine şi când el s-a potrivit acolo am crezut că el e alesul. Şi acum îmi închei confesiunile puţin mai liniştită şi mă duc la spectacol.
29.04.83
suntem la fizică. A trecut mai departe, sper să nu mă asculte că nu ştiu nimic. pentru mine e un fel de chineză. Am citit în pauză „Jurnalul Annei Frank”. E excelentă. Azi mi-am luat la şcoală sandalele noi. A fost mişto spectacolul de ieri. I-am dat lui Lia carneţelul să-mi scrie şi i l-a luat profa de mate. Am îngheţat! Îmi bătea inima ca o tobă gata să-mi iasă afară. Mi-era frică să nu citească rândurile astea, că, neavând alt caiet ei mi-au scris amintirile pe capătul celălalt al carneţelului. Dar mi l-a înapoiat. Mi-a plăcut ce-a scris Lia. „My darling E., am început cu o formulă în engleză deoarece detest simetria. Ce-aş putea să-ţi scriu ca să-ţi aminteşti de mine peste ani şi ani? Deşi sunt o fire realistă şi mai mult meditativă, am încercat să fiu veselă ca să alung tristeţea şi crisparea de pe chipurile colegilor. Nu ştiu dacă ţi-am plăcut ca fire, dar precis îţi vei aminti, dacă nu de mine, atunci de frământările mele. Eşti o fată minunată, mi-ai plăcut de la început, încă de când ne-am cunoscut. Îmi place că ai şi preocupări extraşcolare. În general îmi plac oamenii cu viziune largă, care nu sunt ursuzi şi nu tocesc toată ziua. Cred că timpul va şterge urmele creionului şi peste ani vor rămâne doar câteva hieroglife indescifrabile. Dar vor rămâne visele. Este tot ce are omul mai scump în viaţă şi fără de care viaţa ar fi monotonă. Eu îţi doresc un drum presărat cu flori deşi toată lumea are de înfruntat şi greutăţile vieţii. Îţi doresc succes în viaţă şi împlinirea tuturor dorinţelor. Lia”
pe mâine nu prea am de învăţat. Am aţipit un pic după amiază dar m-a trezit mama să fac baie. A intrat, ca de obicei, peste mine. Am fost puţin în curte şi am jucat tenis. A fost şi F. A picurat puţin dar s-a oprit. Mâine sigur plouă. Azi nu am gânduri negre, doar mă doare puţin capul. Am împrumutat puţin din liniştea lui Dănuţ din „La Medeleni”. Uneori mă mir cum îmi pot trece atâtea prin cap. iar trec de la una la alta, devin incoerentă, ca de obicei, dar nu reuşesc să-si stăpânesc învălmăşeala din minte. Mă doare piciorul, am alunecat pe nisip şi-am tras o căzătură.
30.04.83
ultima zi din aprilie. Am dat lucrare la mate. Am scăpat la 11 de la şcoală dar m-a prins ploaia pe drum. M-a făcut mâţ plouat. Când am ajuns acasă nu era nimeni şi apoi a apărut soră-mea. Am vrut să înregistrez câteva melodii vechi dar porcul de casetofon n-a mers. M-a apucat somnul şi m-au năpădit amintiri mai vechi. N-am scăpat fără câteva lacrimi şi dureri de cap. My first kiss… mă doare capul de nu văd în faţa ochilor… îmi pierd vremea în faţa desenelor animate că n-am altceva mai bun de făcut. Curios cum Anne Frank are aceleaşi gânduri ca mine! Sau eu ca ea? Poate aşa gândesc toate fetele de vârsta mea şi a ei! Dragă jurnal, scuze că am întrerupt scrisul, dar am fost pe afară şi m-am întors prea târziu ca să mai am timp să scriu.

Powder

Azi am plâns. Am revăzut un film pe care, ori de câte ori îl văd, plâng. Nu ştiu ce mă înduioşează atât de tare. Faptul că e diferit, faptul că e... alb... răutatea oamenilor, lipsa lor de omenie sau, poate, felul în care atingerea lui schimbă vieţi...
Mă face să merg cu gândul la sensul nostru pe pământul ăsta. Suntem aici pentru că...
.........
-L-ai citit pe Einstein? Nu? Ei bine, cred cã ţi-ar plăcea. Einstein credea în viaţa de apoi, deoarece energia, spunea el, nu dispare, ci se transformã continuu. Şi mai spunea cã, dacã ne-am putea folosi creierul în totalitate ...am deveni energie purã şi n-am mai avea nevoie de trupuri.
Ce-ar fi dacã ţi-aş spune cã, graţie unei întâmplări neobişnuite, absolut ieşitã din comun, tu eşti mai aproape de nivelul acela de energie decât orice fiinţă omenească?
-Eu zic: şi ce dacã?
-Şi ce dacã? Jeremy, viaţa ta de pânã acum s-a limitat la casa aceea, ai trăit doar în lumea cãrţilor. Acum eşti pe punctul de a afla cã rãul descris în cãrţi e real.
Tragedia vieţii este realã. Credeai cã nu? ... Vânătoare... crezi cã asta este latura întunecatã a omului? Sã ucidã animale de plăcere? Îmi pare rãu cã trebuie sã-ţi spun, dar n-ai vãzut nimic încă! Oamenii bâjbâie printr-o epocă întunecatã, încercând sã nu se ucidã unii pe alţii. De aceea mã doare când spui "şi ce dacã?". Nu numai tu eşti altfel, Jeremy, dar mintea ta e la un nivel la care omenirea nu va ajunge, probabil, nici într-o mie de ani. Poate vii din viitor...
Nu vreau sã te rãnesc. Jeremy, Vreau sã-ţi fiu prieten. Vreau sã discutãm. Ai avut vreodatã un prieten?
- N-am nevoie de prieteni.
- Chiar aşa? Te credeam un tip genial... Ştii cã e adevărat ce-ţi spun. N-ai dat mâna cu cineva pânã acum?
- Bunicilor mei le era teamã sã mã atingã. Se speriau de mine.
- Teamã sã te atingã? Jeremy, asta nu e drept!
...............
-"Este evident cã tehnologia de azi a luat- o înaintea omenirii".
- Albert Einstein.
- Privindu-te, îmi vine sã cred cã într-o bunã zi ..... omenirea va ajunge sã depăşească tehnologia.
...........................
Oare va ajunge?
După felul în care merg lucrurile, mă îndoiesc....
Atâta răutate, atâta făţărnicie, atâta egoism...
.............
- Să nu-mi spui, că iar vezi înăuntrul lor? Cum arată oamenii pe dinăuntru?
- Cei mai mulţi oameni se simt separaţi. Separaţi de orice.
- Şi...?
- Şi nu e aşa. Sunt parte din toţi, şi orice.
- Orice? Adică eu sunt parte dintr-un copac… parte din Zack, care latră peste gard? Sunt parte din pescarul italian, din apele unui ocean de care n-am auzit?! Un condamnat la moarte... Sunt parte şi din el?!
- Nu mă crezi...
- E greu de crezut... toate astea.
- Pentru că mintea ta nu te lasă să vezi adevărul. Bunica şi bunicul făceau la fel. Fuseserã învăţaţi să creadă că sunt rupţi de tot.
- Şi ce ar fi văzut, dacă ar fi putut? Că sunt conectaţi?
- Da. Şi cât de minunaţi sunt. Şi nu e nevoie să se ascundă sau să mintă. Poţi vorbi cu cineva fără să minţi, fără să fi sarcastic, fără să înşeli, fără să exagerezi, fără nimic din ce folosesc oamenii ca să distorsioneze adevărul.
- Eu nu ştiu pe nimeni care să vorbească aşa.
................
Poţi vorbi în zilele noastre fără să te temi? Fără să vrei să pari altcineva decât cel care eşti? Să fii tu însuţi, cel adevărat? Care sunt rezultatele? Eşti minţit... eşti înşelat... eşti batjocorit... mai ales când nu eşti ca... restul. Eşti ridiculizat, ajungi ţinta batjocurii "cocălarilor" şi "piţipoancelor". Te decizi să iei atitudine. Ca într-un şir imaginar în care te-ai afla, toţi vor face un pas înapoi, trezindu-te singur în linia întâi. Opinia publică, respectul, bunul simţ, sunt noţiuni de mult detronate de nepăsare, obrăznicie, lipsa bunei creşteri. Ce vedem când dăm drumul televizorului sau răsfoim un ziar? Crime, violuri, incesturi, probleme peste tot şi cam asta este ceea ce ne oferă societatea de azi la capitolul cultură şi educaţie. Lehamite este singurul lucru pe care-l mai pot simţi.... şi plâng până mi se usucă lacrimile când văd un film ca acesta.
Ce înseamnă a fi curajos în lumea de azi? A fi diferit într-o lume care te respinge dacă nu te identifici cu ea. A fi educat într-o lume de piţipoance şi cocălari. A avea ceva de spus acolo unde toţi tac. Uniformizare, intoleranţă, ostilitate, ipocrizie. Cuvinte de ordine a lumii în care trăim.
Am pierdut valori. Am pierdut educaţia. Am "câştigat" nonvaloarea, incompetenţa, nepriceperea şi slăbiciunea. Nu suntem în stare să facem nimic. Suntem mici şi slabi în faţa banului şi gurilor mari şi spurcate. Nu ne rămâne decât să ne ascundem sub propriul bolovan. Nu ne rămâne decât să ne plângem neputinţa înaintea celor ca noi, nu ne rămâne decât să turnăm cu pâlnia în capetele copiilor noştri valori cu care nu vor avea ce face când vor creşte. Ascundem capul în nisip imitând un animal cu gâtul lung... uitând că restul trupului va rămâne expus.
........
Şi cât de minunaţi sunt. Şi nu e nevoie să se ascundă sau să mintă. Poţi vorbi cu cineva fără să minţi, fără să fii sarcastic, fără să înşeli, fără să exagerezi, fără nimic din ce folosesc oamenii ca să distorsioneze adevărul.
- Eu nu ştiu pe nimeni care să vorbească aşa.

La "matcă"

Mi-am dat seama azi că blogul meu s-a blocat la Anul Nou. Cum azi-mâine e Paştele pe noi, m-am gândit să pun ceva aici ca să nu fiu singura caraghioasă de pe blogger care urează "La mulţi ani" de Paşte.
Pentru că nu am timp să "sap" în "arhivele" mele (scrise de mână în viaţa anterioară), mă mulţumesc să pun o poveste care mi-a plăcut şi care spune multe despre caracterul nostru, al oamenilor.

O pereche de tineri căsătoriţi s-a mutat recent într-un cartier foarte liniştit.
În prima seară, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia vede pe fereastră o vecină întinzandu-şi rufele.
-Murdare cearşafuri întinde vecina noastră! Poate are nevoie de un săpun nou sau poate ar trebui să o învăţ să şi le spele.
Soţul ei privi şi rămase tăcut.
Şi aşa femeia repeta observaţiile la doua-trei zile în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
Dupa vreo lună de zile, femeia observă mirată cum vecina întindea rufe mult mai curate.
-Priveşte, îi spuse soţului, rufele vecinei sunt mult mai curate. O fi învăţat-o altă vecină cum să le spele?
Soţul răspunse:
-Nu! M-am trezit dis de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre.
Şi în viaţa este la fel! Totul depinde de curăţenia sufletului nostru cu care observăm faptele celorlalţi.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar puritatea sufletească a celorlalţi.